Sa vedem acum, temerile fundamentale care construiesc tipologiile persoanei. Conform Eneagramei ( stiinta ce studiaza pulsiunile umane), sunt noua categorii de frici care modeleaza comportamentul personal.
- teama de moarte.
- teama de suferinta
- teama de esec
- teama de a nu fi iubit.
- teama de saracie
- teama de ridicol
- teama de a nu fi luat in considerare.
- teama de a nu fi singur.
- teama de Dumnezeu.
In mod obisnuit, una dintre ele devine liderul existential al persoanei in cauza supunand-o caznelor si iluziilor ca poate scapa, in vre-un fel lasand astfel loc „negocierii de tip mefistofelic” in care esti dispus sa-ti „vinzi sufletul pentru a gasi linistea”, nestiind in acel moment ca linistea se afla deja in tine si se numeste fiinta! Dar sa nu ne grabim in analizarea diferitelor strategii prin care efemerul incearca sa pacaleasca eternul, vom dedica un spatiu amplu subiectului, ceva mai tarziu. Tristetea mare se intampla, cand liderul trage dupa el si alte pulsiuni. Astfel o persoana care are ca frica centrala singuratatea urmata de teama de Dumnezeu si de moarte poate isi poate sfarsi timpul chinuindu-se in iadul unei existente intunecate! Si putem urmari un exemplu graitor:Ion se naste intr-o familie de credinciosi bigoti, fanatizati care ii impun o copilarie austera si tenebroasa in care predicatul principal este venirea sfarsitului lumii. Ion asculta povestile despre un Dumnezeu razbunator si gelos. Parintii sunt inflexibili si duri, foarte ursuzi si incuitati. Ion e cam stangaci si nu prea le este pe plac celor din familia perfectionista. Nu prea ii place la biserica, isi petrece timpul visand si jucandu-se , mai mult singur, intru-cat ceilalti copii il ironizeaza strigandu-l: „sfantul”. Dezabuzati , parintii ii strecoara in ureche ca este un prost si un nevolnic, ca nu e in stare de nimic, iar cand ei vor muri, praful se va alege de el, caci singur nu e in stare de nimc. Cand Ion implineste 10 ani, parintii il duc cu masina la o manastire in munti. E polei, tatal neatent pierde controlul masinii si in urma accidentului moare alaturi de sotia sa care nu a zambit niciodata. Singur, Ion isi pune intrebari legate de dreptatea lui Dumnezeu, apoi isi aminteste vorbele parintilor: „nimic nu esti in stare sa faci singur...” Moartea i se pare haina, caci vine cand nu te astepti si atunci reperele lui in viata vor contura o persoana labila, dependenta de ceilalti, tematoare de a nu-l supara pe Domnul. Probabil isi va sfarsi timpul singur, fara prieteni si habotnic! Desigur, este un exemplu extrem, dar cate asemenea povesti nu se intampla prin lume?Teama de ridicol ii motiveaza pe unii sa devina atat de plini de ei, incat vor da oricat sa para inteligenti, culti, puternici, a toate stiutori. Vor deveni cu siguranta lideri, insa lipsa umorului ii va transforma in tirani, oripilati de gandul, ca cineva poate rade de ei. Cat despre teama de saracie, sunt convins ca ati citit „Avarul” de Moliere sau „Hagi Tudose” de Barbu Stefanescu Delavrancea.Persoana este suma gandurilor, invataturilor, temerilor, dorintelor si faptelor. Prin legea atractiei, persoana interactioneaza cu universul prin raportul echivalent al cauzei si efectului.Devine, asadar, prizoniera realitatilor create de ea insasi prin gand, cuvant si gest!Oamenii sunt diferiti, iar gradul lor de evolutie spirituala ii plaseaza pe paliere deosebite in ceea ce priveste relatia persoana-fiinta. Trairile unui om bun sunt izvorate din lumina fiintei sale, acolo unde Dumnezeu a lasat toata Cunoasterea. Timpurile, vremurile, obiceiurile se schimba in fiecare generatie, insa nu si felul in care percepem si modul in care prelucram si analizam informatiile si atunci ii dam dreptate lui Dan Brown care scrie in Ingeri si demoni: “Uneori, mintea noastra vede ce-si doreste inima sa fie adevarat”.
